Afara ploua trist, staruitor; o ploaie care in bataia vantului biciuia varfurile pinilor si obloanele de fier ruginite. Prin fereastra siroinda curtea parea pictata cu o pensula japoneza: acele de pin tremurau in ceata, din varfurile lor picurand siraguri de apa. In departare, printre masele amorfe de nori, pluteau turnurile si cupolele orasului ca si cum s-ar fi alaturat si ele sirului coloanei ce se rostogolea in tunete spre est, deasupra desertului.
In fata ferestrei sta argintat un maslin primind o ofranda de lumina de la veioza de pe biroul meu. Pixul, lingurita, ceasca de cafea, lucururile simple, mute, se invaluiesc deodata intr-o irizare fina, primara. Iluminate din interiorul sufletului meu si luminandu-l inapoi. Bucuria de a exista si simplitatea ei coboara si acopera totul cu secretul lucrurilor care erau aici inca inainte de a fi creata cunoasterea.