miercuri, 24 decembrie 2008

bulinutze

Pasim pe un drum plin de dorinte, ravnind nebuneste la implinirea lor. Experienta, ne invata ca fericirea si placerea sunt iluzii, lasand loc suferintei, durerii reale....habar nu aveti voi....chiar credeti ca viata e roz?

Nimic nu poate fi atins. Totul este o iluzie care ne alimenteaza sentimentele. Disperarea este mai degraba o sursa a nebuniei noastre interioare care se simte libera si gata sa acapareze irealul, transformandu-l si transpunandu-l in real...

Ne lasam ruginiti de nocivitatea exteriorului si nici nu incercam sa cautam inoxuri specifice noua. Trebuie sa prinzi iluzia, sa o sufoci si ea se va transforma in realitate....dar numai daca-ti doresti asta ...si cati dintre noi ne dorim cu adevarat ceva?Spunem ca vrem....si voi va multumiti sa spuneti "sper"...e o prostie!!!Chiar credeti ca one day o sa va pice din cer?Terminati cu prostiile astea!!!Fericirea ne-o facem singur...cel putin incercam....voi credeti ca o s-o gasiti....eu va spun secretul meu....n-o s-o gasiti!!!De ce cred eu ca tot este doar un amalgam de iluzii?De ce insist pe "iluzii"?....Pt ca m-am saturat....

De cate ori te-ai oprit si ai privit cerul, dorindu-ti sa alergi spre acel albastru infinit?uite vezi....?eu asta vreau....vreau sa visez mov si sa ating infinitul....sa suflu in 1000 de papadii albastre si sa va transform si pe voi in spiridushi...voi credeti ca fericirea-i o masina...si alte prostii sau cum le mai zic eu.....stiti voi....Cuvinte mari… aparent contorsionate intr-un spatiul nedefinit, total lipsit de sens, dar care reflecta mai mult decat exact visul meu...Sa suflu cu praf de stele pe el ....si sa-l fac o parte din mica mea realitate nebuna? Exista totusi sansa sa-l acopar cu negru si sa-l trimit direct intr-un rai al culorilor absurde....un soi de capriciu acceptabil pe care, sunt convins, noaptea asta caniculara nu ar putea sa mi-l refuze. Nu stiu, poate ar fi totusi bine sa il las deocamdata intr-un colt al camerei, printre lumanari si amfore, macar sa-mi justifice consumul rapid de negru… atunci cand chiar voi avea nevoie sa-l folosesc in realitati mai… putin abstracte…

Ma simt acoperita de scame amare de durere si iluzii...Ma simt inundata de tristete si neputinta...si nu pot sa fac altceva decat sa zgarii nisipul cu mainile

Gandurile, trupul, noaptea… se imbina intr-un vartej ambiguu si delocalizat, care transalta pana si zbuciumul valurilor, intr-un plan secund, prin ploaie… undeva....

“Hey, stranger, la ce te gandesti?” aud ca prin vis si constientizez ca, pentru putina vreme, gandurile mele ratacesc haotic prin alte spatii si timpuri..“La nimic… Chiar la nimic…” si oricum pt tine toate asta nu conteaza...pt ca nu vei citi vreodata...

Viata mea se raporteaza din nou la o lume de cioburi si tacere...stau şi mă gândesc dacă prin vene-mi mai curge sânge sau tristeţe...oare ce culoare o avea tristeţea? Mă tot gândesc că e o ciudată combinaţie între culoarea marii..a ta ...zmeul nostru si ratiunea asta stupida...miroase a ploaie si a lumina rece de felinar si acum...dimineata...tu nu stii....

As vrea sa miroase mereu a cer instelat dar mi-ar fi frica doar de ziua in care stele n-ar mai straluci cu nuante de mov. As picta cerul asa cum il vrei tu... Tu mirosi a praf de stele...pastrez mirosul asta in batistuta albastra....pt ca tie iti place albastru....De ce iti place albastru?De ce ti'e frica de adevar?E o senzatie placuta cand realizezi ca nu trebuie sa ai mereu raspunsurile la tine. Mai bine le uiti acasa...le inventezi pe loc..chiar daca s-ar putea sa nu fie atat de sincere si cu miros de stele...Eu m-am saturat sa tot caut raspunsuri de care sunt convinsa ca sunt in buzunar ...acolo unde tin creta colorata si batistuta ta....mi-e frica sa caut:-??

In lumea mea se viseaza foarte mult…chiar daca nu veti intelege niciodata asta si traiti cu proasta impresia ca sunt nebuna....poate ca sunt...dar nu pt ca scriu chestiile astea....sunt 1000 de alte motive pt care voi aveti impresia ca am pitici pe creier...nu tu...tu desenzi cu mine:x...poate pt ca plang cand imi pierd cariocile, pt ca vreau sa stau cu fundul pe nisip si sa constriesc castele pt noi...pt ca vreau sa manac vata de zahar si pufarine colorate cand voi beti bere si stati la meci...pt ca vreau sa fac baloane de sapun din samponul lu' mum...pt ca am creta colorata si desenz pe asfalt ....pt ca sunt convinsa ca am puteri magice de powerpuff si sunt protejata lui buttercup..pt ca respir vise, AUD CULORI...pt ca vreau sa scriu scrisori pe care sa nu le trimit niciodata...pt ca fac multe poze pe care le uit prin sertare...pt ca vreau sa am marea mea...pt ca inca sper sa gasesc pudra de zahar pe Venus si Marte cum imi spunea bunicul cand nu vruiam sa adorm....pt ca VREAU SA RAMAN MEREU COPIL cand voi chiar credeti ca sunteti maturi....pe naiba!!pentru alte mii de motive..aud culori....simplu, dar profund....Eu raman si visez...

Am tot aberat pana acum cand de fapt the main ideea este ca nu vreau sa plec...DE CE tocmai acum simt mirosul ala de 15 ani, de plimbari prin parc si parculetul nostru...nicaieri nu-i ca aici....cand jucam shotron in fata blocului si nu aveam banca...stateam pe pietre improvizate, jucam football, fete filme si baieti....do u remember?phooaaaai ce gasca aveam si ce mandra sunt de noi(ana sper sa nu uiti de schimbul de pantaloni:D)!!!alunecam de 5454534354565 ori pe gheata iarna si ce daca, imi placea...ne jucam leapsha in ore si verde...bine si acum joc verde....danuta poate te prind!!!:D...orashul asta pastreaza mirosul bancii a doua de la perete...pauzele si soba noastra:))...temele la chimie pe care le copiam toti de la andra....toate astea au ramas pe holul liceului....si visele mele si frica din timpul orelor de istorie cu fostul prof....si cel mai tare dirig din lume si profa de medi.....am pierdut tot!!!Orasul asta pastreaza camera mea care s'a incapatanat sa raman aici in loc sa vina cu mine la Timisoara...unde am nevoie de ea....in camera mea iti vine sa scrii, sa citesti sau sa visezi...in ultimul an nu m-a vazut prea des dormind...dar tot prietena mea e chiar daca ma mai cearta Fluffy ca uit de el de cand postez in blogul asta cu un singur cititor.... In camera mea atarna vise de tavan si zboara muzica pe fereastra deschisa, miroase a bine si a liniste si usa se deschide doar pentru ca mama ma cheama la masa...Orasul asta e'al meu....si-al nostru si stiti ca voi sunteti cei care cu adevarat contati....o sa va iau la Tm sa visam impreuna ....va multumesc ca existati si ca de cele mai multe ori voi sunteti cei care-mi ascut culorile chiar daca eu refuz sa continui desenul asta prea trist....fara voi....nici o incercare de-a da o anumita forma de vis traita acum nu ar reusi.....voi stiti sa ma faceti sa visez....dar ne despartim....si tu, o sa fii mai departe de mine....si ultima noastra dorinta o sa ramana nestiuta si eu in incapacitatea de-a o face vre-oadata reala....tu chiar nu stii.....ai laf iu....

Va zic adio momentan si stiu ca orice ar fii....

Suntem o generaţie de invingatori, de visatori, de first-timers…de spiridusi de ciocolata alba cu urechi verzi care viseaza mov cu bulinute galbene...

Niciun comentariu: