luni, 1 decembrie 2008

Vand amintiri

De fiecare data cand gandurile mele se indreapta catre acea perioada.. ma intristez . De ce ochii imi sunt inlacrimati de cate ori trec pe acea strada ?
Acolo…totul era atat de frumos , de viu colorat, totul era plin de viata : aerul proaspat si mirosul florilor din gradina din spatele casei , trilul pasarelelor ce-si faceau cuibul in pomii cocosati de vant si ploi , o liniste ce-ti mangaia sufletul. Acolo era casa bunicilor mei, casa unde am crescut, casa amintirilor mele .
Bunicul meu fusese invatator - veteran de razboi …Ma iubea foarte mult...Eram o nepotica tare rasfatata: tinuta pe genunchi imi citea din carti cu povesti . Cand se intampla sa-mi uit vreun caiet sau blocul de desen , stiam ca in recreatia mare el va fi dincolo de usa scolii . Zilnic ne plimbam prin parcul din apropierea casei , si... obosita de atata joaca , ma aducea acasa pe umeri . Bunicul si cand ma certa , tonul vocii lui era atat de bland...era un om tare bun...Imi aduc aminte de intrebarea de fiecare seara : * a mancat toata lumea ? * , toata lumea ..fiind desigur ..eu ).
Bunicii mei au fost niste oameni de la care am invatat atatea lucruri frumoase, cei care mi-au indrumat primii pasi in viata , m-au invatat sa apreciez lucrurile simple, ce e corectitudinea, respectul, demnitatea, ce inseamna sa fii OM .
Si totusi , cu toata dragostea cu care eram inconjurata , eram nerabdatoare sa vina sfarsitul de saptamana . Nimic din ceea ce mi se oferea nu-mi alina dorul de parintii mei . Imaginea in care eu stateam ascunsa dupa biblioteca plina cu carti, pentru a nu mi se vedea lacrimile de pe obraz , si de teama ca la intrebarea : de ce plangi ? nu as fi putut sa le raspund : nu , nu am facut nici o prostioara, plang pentru ca si sufletul imi plange...de dor...- acea imagine nu o pot uita niciodata.
Copil fiind, aveam sperante, vise, dorinte, idealuri ....Pe atunci credeam ca totul , totul este posibil . Dar , timpul mi-a dovedit de atatea ori ca realitatea e inselatoare . De fiecare data cand ma trezeam , asteptam. Ii asteptam pe ei…, si aceeasi dezamagire… Vocea sufletului meu de copil nu a avut forta sa se faca auzita . Nu am fost destul de puternica sa spun ca mi-e dor de EI.
Amintiri dintr-un timp indepartat , o parte din aceste amintiri doresc sa le vand , dar nu si visele mele , nu as mai fi EU fara ele...




Hanover street

Niciun comentariu: