sâmbătă, 4 octombrie 2008

Conversations with my 13 years old self

E ciudat cum, odata cu trecerea timpului, ti se pot sterge din memorie atat de multe lucruri pe care nu credeai ca le vei uita vreodata. Lucruri bune, lucruri rele, intamplari care la acea vreme te-au marcat, senzatii, gusturi, mirosuri, sunetul vocii cuiva cunoscut, iubit chiar...
Astazi, in timp ce-mi ordonam cartile si romanele, pentru a le face loc celor cumparate si cititte in vara, am dat peste o bucatica din trecutul meu, peste o carte care pastreaza inca amprenta personalitatii unei fetite de 13 ani, poate chiar mai putin.
Si m-a surprins. Nu cartea( in fapt un oracol, pentru cei care mai stiu ce inseamna acest caietel atat de pretuit in scoala primara si generala chiar, si despre care nu stiu daca mai este "la moda"), ci faptul ca am descoperit o parte din mine pierduta undeva, candva, intr-o vreme care imi pare acum la ani-lumina departare, desi nu au trecut mai mult de 5-6 ani de atunci.
Nu cred ca multa lume isi pune probleme legate de cine erau la varste fragede. Ar fi ridicol. Cand este atat de greu sa-ti dai seama cine esti in momentul asta, cine si-ar putea pierde vremea cautand sa redescopere cine era cu ani in urma?
Si totusi poate ar trebui s-o faca. Fiindca sunt aproape sigura ca ar descoperi lucruri uimitoare despre ei insisi, trasaturi pe care poate le-au pierdut cu timpul, dar care atunci erau limpezi si vizibile.
Revenind la oracol, prima pagina a lui imi spune ca l-am primit pe cand eram in clasa a treia, ca premiu pentru locul intai in clasa. Nu-mi pot aminti, oricat m-as stradui, daca la acea verme i-am dat vreo atentie. Poate doar primei parti a lui, care cuprindea o serie de intrabari specifice oracolelor si la care pixurile catorva colege si prietene au raspuns.
Sunt aproape sigura ca nu am acordat nici un pic de importanta partii a II-a a oracolului, care cuprinde intrebari la care doar proprietarul de drept al cartii ar fi putut raspunde.
Insa, la ceva timp dupa, probabil ca l-am redescoperit, pentru ca niste litere stangace insiruite in cuvinte scrise cu creionul arata ca aproape toate acele intrebari pe care pana atunci nici macar nu le citisem isi gasisera acum un raspuns. Mai stiu ca asta s-a intamplat in jurul varseti de 13 ani, pentru ca tot atunci s-a intamplat si unul din evenimentele majore din viata oricui, si anume prima dragoste ( pe care din fericire inca nu am uitat-o, dar nu pot garanta ca nu o voi face in timp).
O sa redau mai jos cateva intrebari din oracol si raspunsurile pe care le-am dat, de fapt pe care le-a dat o fata de 13 ani care simtea pentru prima data ce inseamna sa suferi din dragoste pentru cineva, sa ai complexe, sa te temi, sa fii cu adevarat fericit.
"Care sunt partile negative pe care nu le suporti in comportamentul cuiva?"
Sa vorbeasca mult fara sa spuna nimic.
"Esti toleranta in relatiile de prietenie sau exigenta pana la necrutare si despotism?"
Uneori sunt prea toleranta.
"Eroismul este doar o reactie fizica, o atitudine in fata mortii?"
Nu. Este un fel de mila, un impuls care te indeamna sa ajuti(inconstient).
"De ce crezi ca oamenii consimt mai usor sa se declare zgarciti, cruzi, violenti decat sa-si recunoasca lasitatea?"
Deoarece lasitatea este cel mai mare defect al unui om.
"Ai tendinta sa-ti micsorezi adversarul, sa-l privesti cu superioritate?"
Nu, il consider egal.
"Ce rosturi crezi ca are ecologia in civilizatia noastra?"
Ecologia incearca sa salveze ce nu a distrus inca omul.
"Te obsedeaza viitorul, te copleseste sau nu-i dai importanta?"
Nu-i prea dau importanta.
"Vezi viata in culori negre? Roz? Crezi ca e mai bine sa vezi totul mai in negru sau mai in roz?"
Cred ca culoarea optima ar fi gri, nu de alta, dar ca sa nu te simti mereu dezamagita de cineva sau de ceva.
"In ce moment al intalnirii dintre cunoastere si ignoranta ai sentimentul ca poti sa te prabusesti dintr-o clipa in alta?"
Cand iti dai seama ca ignori ceea ce stii.
"Ii lasi pe ceilalti sau doar o persoana anume sa patrunda pana in fundul sufletului tau?"
Nu cred ca a patruns nimeni pana in fundul sufletului meu, nici chiar eu.
"Ai simtit vreodata ca iubesti pe cineva ca pe tine insati? Sau ca dimpotriva, iubesti o anume persoana mai presus de tine, fiind in stare sa faci oricate sacrificii pentru ea?"
Am simtit ca iubesc o persoana mai presus decat pe mine, iar acum, desi m-a dezamagit crunt, acum o iubesc ca pe mine insami.
"Oare de ce se spune ca ?"
Deoarece dupa ce cunosti succesul oamenii te trateaza ca si cum ai fi perfect, nu inteleg ca ai si tu defectele tale si vor sa fii mereu primul. Ei itit dau mai mult decat poti duce, crezand ca stii totul, iar tu nu trebuie sa-i "dezamagesti".
Rasfoiesc oracolul, citesc raspunsurile si incerc sa inteleg, incerc sa-mi amintesc. Dar are oare vreun rost? Multe lucruri s-au schimbat de cand am raspuns la aceste intrebari...desi poate unele raspunsuri inca se mai aplica.... Oare chiar eram atat de dezamagita de viata? Oare de atunci a inceput? Nu gasesc raspunsuri, e tarziu, iar maine e o alta zi in care prin care va trebui sa trec, fie ea buna sau rea.
Si oricum, fetita de atunci a plecat, s-a pierdut undeva intre ieri si maine...


Niciun comentariu: