vineri, 29 august 2008

Acum când timpul a pierit

ingeras.jpg

Acum când timpul a pierit
Acum când noaptea a venit,
Când, zburând din nou aripi,
Văd visele, visele veşnice,
Cum curg uşor peste lume
Împrăştiind nisipul ca pe dune,
Fir cu fir, făcând un munte,
Îngropându-mă pe mine în el
Nimic, nu simt defel,
Decât sângele visurilor moarte,
Ucise de a lumii soarte,
Simt doar mirosul merilor,
Din grădina îngerilor,
Simt doar lacrimile sfinte,
Curse din aceste morminte
Unde dorm odihnite,
Ale mele visuri iubite,
Simt doar parfumul teilor,
Din poveştile zmeilor,
Simt vântul ce plânge,
Cu zgomot în munte se frânge.
În visele mele văd munţii,
Văd câmpia vastă a minţii,
În mintea mea, văd drumul,
O, Doamne, văd tronul,
Aud susurul blând al verii,
Libertatea lipsei poverii…

Şi mă trezesc în iarba verde,
Mă uit la cer, sunt nori,
Fluturi în grădina de meri,
Bătând din aripi colorate,
Peste florile ornate,
Şi visurile mele, stau liniştite,
Ele nu ştiu că vor rămâne aici,
Ele nu cred că voi uita pe veci,
În grădina aceasta însorită,
Ele nu cred că voi uita de soartă.

Dar se duce, ca timpul vara,
Şi mă trezesc singur într-o gară,
Fără de vise, singur pe-o bancă,
Şi văd trecând trenuri grele,
Le văd urlând, mă uit prin ele,
Şi văd fricile, ascunse în colţ,
Le văd venind înspre mine,
Cu parfum de moarte în vine,
Rânjind mişelnic se năpustesc,
Şi-n acel moment doresc,
Să fiu în grădina cu fluturi,
Şi-nchid ochii, ca să văd merii,
Şi simt cum mă-nconjoară,
Acel parfum, acel miros de vară.

Şi deschid din nou ochii,
Şi nu mai sunt în gara morţii,
Am ieşit din lumea fricii,
Acum mi-e frig în tărâmul verii,
A venit iarna cu al ei ger,
Mă uit din nou la cer,
Nu mai e albastru, cu nori,
E greu, de plumb, fără cocori.
E tristă grădina acum,
În mijloc este un drum,
E drumul iernii, drumul rece
E drumul viselor mele,
Drumul pe care voi merge,
Voi merge în căutarea verii,
Undeva voi găsi merii,
Voi găsi visele stând în iarbă,
Se vor uita la a mea barbă,
Şi vor veni la mine,
Atunci in mijlocul ierbii,
Voi vedea iarăşi fluturii,
Şi voi visa, Doamne, din nou

Voi fi bătrân

Niciun comentariu: