vineri, 22 august 2008

minciuni nerostite

Se uita in ochii tai cu o seninatate rara… si te minte. De ce? Pentru ca s-a obisnuit asa, e mai simplu decat sa spuna adevarul. Stii ca te minte, il cunosti atat de bine sau pur si simplu iti dai seama. Nu risti sa ii spui ca stii pentru ca relatia s-ar termina urat si nu este in interesul nici uneia din parti. Dar inevitabil relatia nu mai poate fi la fel, pentru ca stii ca nu mai poate fi sincer cu tine, pentru ca nu il mai poti privi ca inainte.

Incerci si ii dai semnale discrete cum ca ai inteles ca te minte, primesti inapoi semnale de dezvinovatire, fara nici o dovada concreta care sa iti alunge banuiala transformata in certitudine.

Si timpul trece, dar nu poti uita. Si dupa prima minciuna vin altele pentru a o acoperi si o a sustine, iar tu esti din ce in ce mai trist si mai singur, neintelegand de ce a trebuit sa te minta pentru un lucru fara importanta, pentru care era mai usor sa spuna adevarul…

Este cazul oricarui gen de relatie, bazat la inceput pe incredere si din care acum nu mai ramane nimic. Daca ai fi stiut de la inceput parca nu te-ai mai fi straduit atat sa continui legatura, te-ai fi oprit pentru a curma orice suferinta ulterioara.

Nici nu mai stii de unde a pornit pana la urma totul… De la o minciuna, bineinteles, de la neincredere, de la lasitate.

Cand a ajuns a minti o arta?

Niciun comentariu: