vineri, 22 august 2008

()()()()()()()()()()

De cate ori drumul nostru pare o plimbare pe sarma, cu frumusetea ei (deh sentimentul ca iata ce poti face chiar si pe sarma), cu hopurile ei tepoase dar si cu punctele de sprijin. Puncte pe care le avem de multe ori in locuri sau persoane de la care ne asteptam cel ma putin si desigur si acele puncte care lipsesc la apel, desi stiai ca sunt acolo. Lucrurile se schimba insa dramatic in “lumina reflectoarelor”, sprijinul devine evident si consistent, ca doar nu o sa se faca de ras chiar asa in public. Iar cei care o fac din convingere sau prietenie, o fac pentru tine si vor ramane tot acolo chiar si cand lumina va pali si intunericul te va cuprinde.

Ei sunt prietenii si de multe ori iti ofera amintirile, vazute ca acea clipa unica pe care nu o vei uita probabil niciodata, fara a stii de ce. Unele placute altele foarte, chiar si unele mai putin placute dar toate avand in comun acea clipa de incremenire, de timp zero, in care nimic nu curge si totul este nemuritor in lipsa timpului devorator de lumi si oameni. Dar clipa ramane cu sentimentul ei oricare ar fi acesta: prietenie, extaz, fericire, sprijin, intunecare, incredere, singuratate… Si mai cred ca cine are aceste clipe in memorie si le poate mereu vedea cu un zambet, este mai aproape de ideea de om; si poate si de cea de fericire… desi despre fericire un mare invatat de vreo 3 anisori spunea ca este: “Un lucru mic, pitic, care danseaza.”

Niciun comentariu: