sâmbătă, 23 august 2008

unghiul

E o linie curbă. Ba nu. Un unghi obtuz cu vârful puţin cam rotunjit. Rotunjimea vârfului este mai moale, domoală decât restul compoziţiei. Laturile lui sunt bine conturate de negrul părului abia crescut, nebărbierit. Pe bisectoarea acestui unghi mai tresare un muşchiuleţ mic şi discret mai ales când apar emoţii, nervi, sau pur şi simplu, aşa, de plictiseală. Nu ştiu de ce, dar unghiul ăsta păros m-a fascinat de când îl ştiu. Şi acum e la doar câţiva centimetri de faţa mea. Mă tot uit la el în noaptea asta plină de fulgere, care îl pun într-o lumină ciudată. Unghiul în sine, pare mai ascuţit, iar firele de păr, zici că trăiesc o viaţă independentă, mişcându-se în lumina intermitentă, la dreapta şi la stânga. Muşchiul tresare, şi eu fac la fel, cand un tunet zguduie blocul. Îl mângâi. ‘Sunt aici’ i-am spus, şi blegindu-se, muşchiul a mai zvâcnit odată. Mi-am trecut degetele peste unghiul tăios. Firele mi-au gâdilat perniţele. Alunecând cu mângâierea în sus, am dat de coama neagră, necontrolată, caldă şi umedă. Mai jos de unghiul meu iubit, am dat de-un altul, de un şănţuleţ, apoi iar de-un alt unghi. Toate-s împădurite cu aceeaşi peri negrii, cu firul gros şi puţin încolăcit. Am revenit la unghiul meu preferat, insistând pe moliciunea curburii. Un alt tunet a trezit muşchiul care a devenit erect pentru câteva momente. M-am apropiat şi mai tare de el, şi sărutându-l i-am şoptit ‘Hai iubire în casă‘. Muşchiul s-a încordat din nou, dar de data asta din cauza zâmbetului larg schiţat de proprietatul maxilarului cu unghiul cu pricina. Oare de ce îmi plac aşa de mult maxilarele puternice?

Niciun comentariu: