miercuri, 13 august 2008

ieri...m-am simtit mandra.
ploua, dupa se stie, vremea mea preferata, mi-se intinsese tot machiajul negru de la ochii, curgea, se intindea in jos, parca gravitatia avea nevoie de el. nu ma deranja, acum aveam scuza sa fiu urata, desi eu ma simteam mai frumoasa ca niciodata. urata eram pentru multimile de oameni care, stresati din cauza ploii, simteau nevoia sa-si verse furia pe cel mai banal si nevinovat lucru. o bordura, o balta, o umbrela indoita, o plasa rupta, un cui proeminent, un om ce iese din standarde...nu conta. trebuia sa fie ceva de care sa se agate. pentru unii eram eu. nu-i nimic. daca asta ii ajuta sa se "relaxeze", o faceam cu placere.

e frumos sa fumezi cand ai parul ud. iti da o stare de bine, de relaxare...
asta e starea cu care ma indreptam spre casa.
mandra?

mandra eram pentru ca in caldura superba din autobuz, unde e ud pe jos, si sunt mici lini de apa ce se plimba in functie de directia pe care o da soferul masini...sale; si a tutoror celorlalti din ea...am vazut o fata..cu ochii plini. era pe scaun, inconjurata de o doamna si doi domni. nu se cunosteau, dar ei ii luceau ochii. avea vreo 26-28 de ani, bruneta, superba. era singura ce zambea de acolo, emana in tot autobuzul o stare de ...liniste.

din unghiul in care eram, nu o vedeam toata, doar un umar si capul.
ma uimea cum zambea pana si la banala bara portocalie de care se tineau 6 oameni.
nu ma vedea. sau poate imi ocolea privirea. i-as fi zambit si eu..tot speram sa coboare inaintea mea ca sa ne ciocnim.
nu a coborat ea. am coborat eu...dar, in momentul in care coboram, am vazut-o de sus pana jos. stii ce ma fascinat?

avea o carja.
gri.
exact opusul ei.
o tinea cu atata iubire, parca o mangaia.
in ciuda ei..a carjei..ea efectiv stralucea.

eram mandra ca am mers cu ea in aceiasi masina.
n-am apucat sa ii zambesc..dar i-am zambit carjei.
grea cruce are de dus carja gri langa asa o lumina. nu mai e fata. carja a facut-o femeie.
o femeie ce parca avea un sceptru.
sceptru ce ii facea viata fericita.

cand am coborat, ploua mai tare. am pus gluga, muzica in urechi.
in dreapta mea, o balta uriasa. iubesc baltile. imi place sa calc in ele, simt ca traiesc. asa le dau si lor viata. toti le ocolesc. de ce crezi ca iti dau ele impresia ca sunt urate? ca nimeni nu le atinge...dar balta asta, era diferita. nu am vrut sa o fac sa traiasca. traia deja. daca o atingeam, ii stricam bucuria. de ce?
...deasupra ei, era un copac..din care picaturi de apa, picau exact in centru si formau...balonase.
mai tii minte cand eram mici, si mergeam in parc de unde luam borcanase sa facem balonase?
pe mine ma fascinau culorile ce se reflectau in ele. fiecare balonas de sapun avea alta nuanta.
asa era si in balta asta...suprapune imaginile. asta am vazut eu ieri. daca calcam in...sau pe ea, spargeam baloanele. omoram copii baltii.

voi nu calcati in balta mea. voi doar calcati pe balonasele mele. de ce calcati pe balonasele mele? nu au culoare frumoasa?

sa ma semnez?
semnat,
un copil.

- stii cum te vad eu? ca o copila...
- multumesc, e un compliment. inainte...m-as fi ofuscat. acum, e un compliment. de ani de zile nu ma mai vazut cineva ca pe un copil.
- trebuie sa plec, imi pare rau.
- de ce? te-am speriat cu ceva?
- nu...imi pare rau, pa..
- dar....tu ai calcat in balta mea, vrei sa-ti dau un balonas pe drumul tau?
- nu, umblu descult. balonasele m-ar intepa

Niciun comentariu: