Sunete fara voce, imagine fara privire, durere fara rana ... doar cuvinte fara sens, caci totul e un nonsens. Usa s-a inchis si am avut un sentiment ciudat, de parca viata mi s-a schimbat definitiv si a pornit lovita de anxietate spre cai demente. Vocile de dupa ... erau cu mult mai tacute decat de obicei, daca nu erau chiar mute. Muzica ce acum cateva minute urla nebuna, acum tace. Aceste lucruri marunte, au capatat o sminteala nefireasca.
Jocuri ... jocuri navalnice, sumbre ce se rezuma doar la unul. Credeai ca ai scapat?! De ce?! Doar pentru ca asa e firesc?! Doar pentru a indeplini un destin absurd?!
Iluzii ... si poate totul e vesnic, sau poate-i doar un lamentabil naufragiu. Iubire chinuita, priviri inecate, zambete tremurande ... doar pentru o utopie banala ... singuratatea copilului din tine, pierderea in eternitate. Si ti-e teama, caci totul e un nonsens!
Simt acele valuri de iulie tarzie ce-si prezinta dansul plin de gratie, urmat de o melodie usoara, suava ... atat de dura. Da, totul e intr-o continua miscare ... dar nimic nu mai misca acum. Nu, nu are sens, dar eu ii dau unul.
O liniste excentrica imi tropaie prin ganduri. Se spune ca e linistea dinaintea furtunii. Si totusi nu vine furtuna ... doar flacari inghetate, doar soapte transpirate.
Si ar putea o ploaie banala sa spele totul?! Ar putea o pictura comuna sa raneasca o palma intinsa?! Ar putea un vant inghetat sa sufle gandurile?! Nu, pentru ca nu ar avea sens. Atunci de ce nu-i dai unul?!
Privesc spre usa, in eternitate. Incerc sa-i dau forme … as incerca sa strig, dar vocea m-a parasit de mult. As incerca sa fug, dar viata e langa mine, iar in interiorul meu clocoteste un intreg nonsens. Sangele imi pulseaza nebun prin vene, cu o precizie enervanta. Tamplele imi bubuie intr-un ritm taios. Si poate ca eu nu am sens, dar traiesc in nonsensul meu.
Pentru ca ne nastem din lucruri fara sens.
Jocuri ... jocuri navalnice, sumbre ce se rezuma doar la unul. Credeai ca ai scapat?! De ce?! Doar pentru ca asa e firesc?! Doar pentru a indeplini un destin absurd?!
Iluzii ... si poate totul e vesnic, sau poate-i doar un lamentabil naufragiu. Iubire chinuita, priviri inecate, zambete tremurande ... doar pentru o utopie banala ... singuratatea copilului din tine, pierderea in eternitate. Si ti-e teama, caci totul e un nonsens!
Simt acele valuri de iulie tarzie ce-si prezinta dansul plin de gratie, urmat de o melodie usoara, suava ... atat de dura. Da, totul e intr-o continua miscare ... dar nimic nu mai misca acum. Nu, nu are sens, dar eu ii dau unul.
O liniste excentrica imi tropaie prin ganduri. Se spune ca e linistea dinaintea furtunii. Si totusi nu vine furtuna ... doar flacari inghetate, doar soapte transpirate.
Si ar putea o ploaie banala sa spele totul?! Ar putea o pictura comuna sa raneasca o palma intinsa?! Ar putea un vant inghetat sa sufle gandurile?! Nu, pentru ca nu ar avea sens. Atunci de ce nu-i dai unul?!
Privesc spre usa, in eternitate. Incerc sa-i dau forme … as incerca sa strig, dar vocea m-a parasit de mult. As incerca sa fug, dar viata e langa mine, iar in interiorul meu clocoteste un intreg nonsens. Sangele imi pulseaza nebun prin vene, cu o precizie enervanta. Tamplele imi bubuie intr-un ritm taios. Si poate ca eu nu am sens, dar traiesc in nonsensul meu.
Pentru ca ne nastem din lucruri fara sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu