vineri, 19 septembrie 2008

Arămiu. ||

A venit toamna. Şi în mod inevitabil asociez acest anotimp cu noi începuturi şi noi realizări, a căror perspectivă încă nu o întrezăresc, dar a căror prezenţă o simt. Şi asta poate pentru că sunt născută toamna sau poate pentru că, atunci când eram mici, acest anotimp ne era înfăţişat ca un coş plin de roade şi ca lanuri pline cu bogăţii sau pentru că la fiecare început de toamnă mă târam cu ghiozdanul plin de cărţi pe drumul spre şcoală, aşteptând entuaziasmată să spun toate poveştile care îmi mustiseră în minte pe timpul verii. Şi o plăcere năstruşnică îmi provoacă gândul că voi reintra în ritmul alert cu care sunt obişnuită. Mă gândeam zilele trecute că atunci când am programul încărcat, reuşesc cu brio să mi-l administrez şi realizez toate lucrurile pe care trebuie să le realizez. Atunci când timpul stă la dispoziţia mea şi mă roagă să-l întrebuinţez, mă pierd şi îl pierd.
Trebuie să recunosc: mai există motive pentru care toamna mă încântă. Iubesc culorile ei. Şi mirosul de ploaie. Şi gutuile pline de puf. Şi strugurii de ţară. Şi jocul frunzelor purtate de rafale de vânt. Şi oamenii zgribuliţi care intră în cafenele.

Niciun comentariu: