duminică, 14 septembrie 2008

Tramvaiul 17

"Azi merg cu 17!Unde? Nu stiu. La ce statie ma voi opri? Stiu perfect una,dar nu,nu voi decide eu. In ce sens? Nici atat nu stiu.Cu ce scop? Tocmai,niciunul. La ce ora voi pleca? La doua-e vara,e cald,iar tramvaiul este linistit la acea ora. Adoram linistea aceea perfecta din tramvai in jurul acelui ceas,in care nu intalneai mai mult de trei-patru persoane,care privesc absente pe fereastra cu ochii mijiti de soare si care probabil ca si mine visau a se opri la statia dorita fara vointa rationala proprie.Desigur, astfel speram sa ma scutesc de asumarea responsabilitatii faptei (sunt certata cu el,nu voi ceda eu prima!). Cu ce ma voi imbraca? Rochita balon de culoarea verde.In picioare? Balerinii negri cu buline verzi se vor potrivi de minune.Parul cum mi-l voi prinde? Poate un coc...sau mai bine desfacut-soarelui ii place sa se alinte printre buclele mele negre.Da,asta e! Imi voi lasa buclele sa imi mangaie chipul,asa poate voi simtii si eu un pic de rasfat.Plus de asta lui ii place cum imi sta cu parul desfacut...NU!!GRESIT!! DE CE MA GANDESC LA EL?! Oricum nu ma va vedea,de ce m-as aranja dupa bunul lui plac? Imi place mie si gata!
Sa-mi iau telefonul?Nu.Ma duc sa ma plimb,sa ma relaxez,sa visez,sa ma bucur,sa uit de tot ceea ce ma macina.Tocmai de aceea nu s-ar cuveni sa am telefonul cu mine.In acest mod as evita tresarirea la fiecare apel,crezand ca esti tu si ca in sfarsit ti-ai lasat orgoliul fara de limite si m-ai sunat.Nu! Las telefonul acasa.Clar! Plec...Plec sa uit...poate si de tine,dar de tine cel de acum..."
"Gata planul? Da...cam atat..."-a fost ultima fraza necuvantata din lungul sir de ganduri si intrebari retorice,ce clocoteau parca in mintea mea si care imi modelau chipul fie intr-o bucurie tacuta, dar care fierbea pe dinauntru,fie intr-un zambet incurcat.M-am ridicat hotarata din pat.Hotarata?N-as zice...Inca nu eram sigura de ce plec,unde si cum.
Stiam doar ca: intr-o rochita verde cu balerini negrii si buline verzi,cu parul buclat lunecand peste obrajii arsi de soare,voi aduna amintiri,stand pe un scaun din tramvaiul 17! Si-atat...
Plecasem cu piciorul intr-o lume pe care doream sa o intalnesc si cu altul intr-una in care mi se permitea sa traiesc.
Am avut dreptate.Ora doua era nespus de linistita.Ma asezasem pe scaunul din spate.Puteam astfel,sa privesc intreg culoarul,pana in fata.Acelasi scaun,acelasi coltisor "sculptat" poate de vreme intr-o semiluna("poate e chiar semiluna din aceasta seara de 17",ti-am spus eu "sorbindu-ti" genele).Aceiasi pata de culoare rosu-inchis semanand a visina.
Am zarit,alene asezate pe scaune,cateva persoane.Oare venisera si ele sa retraiasca amintiri? Judecand dupa infatisarea fetei sunt absente si melancolice,ceea ce ma duce cu gandul ca asta era motivul pentru care venisera.Dar poate ca ma inselasem.Nu puteam concepe ca un astfel de tramvai nu iti poate pastra prin vreun coltisor macar o amintire placuta.Pentru mine era intr-un totul un album de amintiri.
Intorc capul catre geam.Initial am crezut ca nu recunosc zona din cauza ca nu vad prea bine de razele puternice ale soarelui.Dar nu era asa...Intr-adevar nu cunosteam...Sensul directiei tramvaiului il alesesem aleatoriu,ca de altfel mai toate aspectele calatoriei.Regretasem asta cumplit,lasand in urma statia pe care-o doream.
Intorc capul inapoi,avand ochii inlacrimati din cauza soarelui sau poate din cauza...
In cateva momente dupa, aproape ca nu imi mai simteam trupul.Eram constienta ca stateam asezata pe scaun,dar convinsa fiind ca doar sufletul mai ramasese pentru a se fericii cu stropi de intamplari trecute.
Adunam acum, din colturi prafuite si ruginite,de pe geamuri zambind de dimineata pana seara,de pe manerele glaciale ale scaunelor,adunam acum de pe toate amintiri lipite candva...Fiecare amintire purta un timbru,pe care statea lipicioasa cate o data si-o ora.
Adunam de pe scarile "pictate" in arsita rosiatica,pasii din fiecare dimineata cand veneam sa te vad.Adunam de pe taxatoarele invechite, imaginile palmelor noastre stranse in zilele de aglomeratie din tramvai,cand incercam sa ramanem in contact prin ceva.Adunam de pe bara sufocata de amprente cuvintele dulci in soapta.Adunam de pe linia de inchidere a celor doua usi ale tramvaiului, un "Te iubesc" agatat in vant cand usile se inchideau,iar tramvaiul pornea ducandu-ma spre casa.
Simteam ca urmeaza neaparat sa cobor.Asa ca m-am hotarat sa fac acest lucru.Am coborat la prima usor scarile,cu ochii intredeschisi si cu gandurile plutind printre sute de amintiri.Am simtit un sarut pe frunte.Mi-am ridicat capul si am tresarit speriata,nerecunoascand chipul din fata mea.I-am spus respectivei persoane sa plece,chiar impingand-o cu brutalitate.Nu intelesesem de ce ma aflu in statia aia?!! din moment ce eu luasem tramvaiul in directia opusa.
N-ai vrut sa ma lasi in pace si ai incercat sa ma iei in brate.Am inceput sa ma zbat si sa plang,strigand intr-o disperare sa te indepartezi.Chipul acela atat de strain mie ma speria ingrozitor,dar totusi in jurul lui in mod straniu plutea mirosul, pe care-l l-am iubit ani de-a randul.
Cineva s-a apropiat de noi,luandu-ma de brat.Ai intrebat-o(crezand ca este prietena mea) de ce nu te recunosc,pentru ca nu puteai intelege ce se intampla.Cu un suspin adanc te-a intrebat cine esti si in ce raport de relatie te afli cu mine.Te-ai uitat grozav de ciudat la ea si i-ai spus ca tu esti persoana care m-a iubit foarte mult timp,dar ca ne-am despartit la un momendat.Imediat ea a inteles totul si a inceput sa-ti spuna : "Prima oara cand a venit la noi in sanatoriu era semi-constienta,venind pentru a se trata si a nu ajunge sa isi petreaca viata intr-un spital de nebuni.Din cate imi amintesc,atunci ne-a povestit ca timp de trei ani,de cand se despartise de cineva,caruia ii uitase numele,se plimba zilnic cu tramvaiul 17 si ne-a rugat sa o lasam in continuare sa se plimbe si cat timp se afla aici sub tratament.Din pacate am fost nevoiti dupa cateva zile sa o insotim pentru ca starea sa se inrautatise.Iar acum in fiecare dimineata se trezeste si imi spune ca vrea sa se imbrace cu rochia verde si ca vrea sa plece cu tramvaiul 17,caci undeva, cineva o asteapta intr-o statie..........."

Niciun comentariu: