vineri, 12 septembrie 2008

Sau cel puţin nu cu bani.

Trăim într-o epoca în care nu conteaza căt de lung ai părul, dar nici ce şi cum gândeşti. Prima impresie e ceea ce contează, deci ai grijă ce haine porţi data viitoare când ieşi din casă. Ambalajul face toţi banii!

Trăim într-o epocă în care nu facem vizite rudelor sau prietenilor de ziua lor ci le treimitem mail, sms sau le dăm un telefon. Asta dacă nu cumva am uitat că e ziua lor, sau birthday remind-erul nu-şi face treaba cum trebuie.

Trăim într-o lume care a cam uitat să zâmbească. Peste tot găseşti articole despre cât suferă ea că a părăsit-o nenorocitul, despre planurile lui de a inventa copacul în care cresc bani, despre ură, invidie, tăcere, suferinţă, durere. Cu speranţa cum rămâne? Cu iubirea cum rămâne? Cu visele, cu fericirea, cu optimismul, cu plăcerea, cu bucuria?...cu hohotele de râs?

Trăim într-o lume cu agende pline de planificări şi întalniri de afaceri. O lume cu blocaje în trafic şi întarzieri. Cu prietenii ăia mici din copilărie uitaţi în trecut şi scuze penibile pentru ceea ce ar fi putut să fie.

Trăim într-o lume în care copiii ridică deja pretenţia de a avea un telefon mobil, înainte de şti măcar să scrie sau să facă cele doua operaţii matematice de bază.

Trăim într-o era în care e mai comod să te duci şi să mănânci la restaurant decât să stai câteva zile cu mama în bucătărie şi să te chinui să pricepi căte linguri de făina se pune la blatul pentru tort.

Trăim într-o era în care preferăm să călcăm în picioare suflete pentru a ne înalta, în loc să învăţăm să zburăm şi-n care „te lovesc cei din urmă daca incetineşti”. Aşa că nu te uita la mine că sunt jos, uită-te in faţă şi vezi pe ce cadavre calci!

Trăim într-o era în care ne suprimăm emoţiile şi spănzuram amintiri în podul palmei...

Trăim într-o epocă în care nu contează ceea ce ai simţit într-o relaţie, ci mai degrabă topurile de genul „cine, cui i-a dat papucii?”.


Am uitat că există soare şi-n zilele de iarnă...că cerul va fi acolo pentru totdeauna...că iarba dansează de fiecare data când vântul îi cântă...că pădurea ţine umbră oricui, indiferent de vârstă, sex, religie sau culoare...că păsărelele ciripesc şi-n timpurile noastre cele mai triste...că izvorul ascultă şi pălăvrageşte oricât ar fi ziua de lungă...că secundele trec, dar clipele rămân...că nu există doi oameni care să perceapă un sentiment în acelaşi mod...că nu există cremă anti-rid, ci doar o vârsta la care oricine le poartă..că oricâte kilograme am avea, cel puţin o persoană ne consideră „cea mai frumoasă femeie din lume”.


Data viitoare când deschizi ochii, şi urla ştiu eu ce alarmă, mamă, bunică, purcel sau căţel că e ora trezirii, ai face bine să te trezeşti la realitate şi să incepi să trăieşti cu adevărat!



Şi nu. Nu sunt o optimistă fără speranţă deşi aşa par. Eu doar încerc să valorific fiecare secundă şi să caut fericirea în fiecare colţişor de întuneric. Pentru că oricine îmi poate lua ce e al meu de drept, dar nimeni nu-mi poate fura visele, sentimentele, speranţele, iubirile şi, de ce nu, tristeţile si dorurile ălea de-mi vine să iau primul tren cu orice risc.
by jayxxbe

Niciun comentariu: