Nu pot sa inteleg de ce oamenii sunt atat de plini de prejudecati....Nu pot sa inteleg de ce societatea trebuie sa ne acuze pentru orice lucru iesit din tipare pe care il facem. De ce nu putem sa fim liberi, sa iubim, sa uram, sa dansam in mijlocul unei intersectii ultra-aglomerate, sa purtam pantaloni verzi cu tricouri portocalii, sa recunoastem ca ne masturbam, sa mergem in pantaloni scuri la opera, sa-i urlam in fata unei profe’ ca nu e altceva decat o curva proasta care ne umple capul cu tampenii? De ce nu putem face toate astea si ramanem captivi ai unor norme sociale ridicole?
Cea mai frumoasa lectie despre toleranta si libertate pe care am primit-o si care mi-a schimbat, intr-un fel sau altul, modul de a vedea viata a fost povestea de dragoste dintre M., una dintre cele mai bune prietene ale mele si....o alta fata, poveste pe care am aflat-o la mult timp de la debutul ei.
S-au cunoscut pe Internet; locuiau in orase diferite. Au simtit de la prima conversatie ca ceva avea sa se schimbe in viata lor, dar nu puteau sa inteleaga ce. Treptat, au devenit tot mai apropiate iar discutiile lor in lumea virtuala deveneau din ce in ce mai personale. Legatura spirituala ce se formase intre ele era tot mai puternica. Apoi s-au intalnit. S-au vazut pentru prima oara in gara orasului B., intr-o zi de mai. Si-au dat seama ca ceea ce simteau una pentru cealalta e mult mai mult decat prietenie. Ziua aceea a fost prima zi a relatiei lor. Ceea ce a urmat e, pe de o parte, demn de invidie dar, pe de alta parte, foarte trist. Nu doar distanta le despartea, ci si multe alte lucruri. Ele sperau, totusi, ca iubirea le va ajuta sa depaseasca toate obstacolele. M., prietena mea, se schimbase foarte mult, radia de fericire, dar nimeni nu intelegea de ce. Intr-o dupa-amiaza, m-a invitat la o cafea, spunandu-mi ca vrea sa vorbeasca despre ceva cu mine. Ne-am dat intalnire la ora 6 (intalnirea aceea a avut un impact atat de puternic asupra mea incat mai tin minte ora), in pasaj la Universitate. Nu a venit singura ci cu o alta fata pe care nu o mai vazusem niciodata, desi eram prietena cu M. de foarte multa vreme. In aceea dupa-amiaza, intr-un mic bar din Centru am aflat ca fata aceea era iubita ei si, impreuna, mi-au vorbit despre relatia lor, despre cum s-au cunoscut, despre planurile de viitor pe care si le faceau, despre cat de greu este sa ai o relatie la distanta si, mai ales, despre cat de greu este sa ai o relatie clandestina. Eu eram singura persoana care stia despre aceasta relatie si dorinta lor era sa ramana asa, cel putin pentru o perioada. Se temeau de reactiile celorlalti, le era frica amandurora ca isi vor pierde toti prietenii si cel mai tare se temeau de faptul ca, impreuna fiind, nu vor putea avea niciodata o viata normala, ca vor fi intotdeauna marginalizate de societate. Obstocolul cel mai greu de trecut erau, insa, parintii. Nu stiau cum sa le marturiseasca, credeau ca ei nu ar putea accepta niciodata ca fata lor nu va fi dusa la altar de un barbat, ca nu va fi la fel ca fata vecinilor, a prietenilor sau a cine mai stie a cui. Dar, cu toate acestea, erau ferm hotarate sa le spuna, candva in viitor, si sa se mute impreuna cand aveau sa termine facultatea. Se iubeau enorm si nu era nevoie de nici un cuvant ca sa iti dai seama de lucrul asta. Cred ca atata caldura emanata nu am simtit la nici un cuplu heterosexual pe care l-am intalnit. Le-am invidiat, atat pentru curajul de a-si fi asumat, chiar daca doar fata de sine si nu si in fata societatii, o orientare sexuala considerata de multi anormala cat si pentru faptul ca le-a fost dat sa traiasca un sentiment atat de puternic si de frumos.
Dupa-amiaza aceea m-a marcat enorm. Nu am sa o uit niciodata, pentru ca abia atunci pot spune ca am devenit un om complet lipsit de prejudecati. Cu toate ca din totdeauna am crezut cu tarie in egalitatea oamenilor si in dreptul lor de a-si urma propria cale catre fericire, nu pot nega faptul ca undeva, intr-un colt bine-bine ascuns al mintii mele, mai aveam cate o „ratacire” (rod, probabil, al unei educatii nu intotdeauna corecte-politic). In acea dupa-amiaza mi-am dat cu adevarat seama cat de importanta e toleranta si cat de mult il poat afecta pe un individ constrangerile pe care societatea le creeaza. Multi dintre noi ajungem sa avem o existenta frustranta, incorsetata in rigorile create de cei dinaintea noastra si pe care nu avem suficient curaj sa le depasim sau daca avem curajul de a face acest lucru trebuie sa suportam oprobiul public.
Cea mai frumoasa lectie despre toleranta si libertate pe care am primit-o si care mi-a schimbat, intr-un fel sau altul, modul de a vedea viata a fost povestea de dragoste dintre M., una dintre cele mai bune prietene ale mele si....o alta fata, poveste pe care am aflat-o la mult timp de la debutul ei.
S-au cunoscut pe Internet; locuiau in orase diferite. Au simtit de la prima conversatie ca ceva avea sa se schimbe in viata lor, dar nu puteau sa inteleaga ce. Treptat, au devenit tot mai apropiate iar discutiile lor in lumea virtuala deveneau din ce in ce mai personale. Legatura spirituala ce se formase intre ele era tot mai puternica. Apoi s-au intalnit. S-au vazut pentru prima oara in gara orasului B., intr-o zi de mai. Si-au dat seama ca ceea ce simteau una pentru cealalta e mult mai mult decat prietenie. Ziua aceea a fost prima zi a relatiei lor. Ceea ce a urmat e, pe de o parte, demn de invidie dar, pe de alta parte, foarte trist. Nu doar distanta le despartea, ci si multe alte lucruri. Ele sperau, totusi, ca iubirea le va ajuta sa depaseasca toate obstacolele. M., prietena mea, se schimbase foarte mult, radia de fericire, dar nimeni nu intelegea de ce. Intr-o dupa-amiaza, m-a invitat la o cafea, spunandu-mi ca vrea sa vorbeasca despre ceva cu mine. Ne-am dat intalnire la ora 6 (intalnirea aceea a avut un impact atat de puternic asupra mea incat mai tin minte ora), in pasaj la Universitate. Nu a venit singura ci cu o alta fata pe care nu o mai vazusem niciodata, desi eram prietena cu M. de foarte multa vreme. In aceea dupa-amiaza, intr-un mic bar din Centru am aflat ca fata aceea era iubita ei si, impreuna, mi-au vorbit despre relatia lor, despre cum s-au cunoscut, despre planurile de viitor pe care si le faceau, despre cat de greu este sa ai o relatie la distanta si, mai ales, despre cat de greu este sa ai o relatie clandestina. Eu eram singura persoana care stia despre aceasta relatie si dorinta lor era sa ramana asa, cel putin pentru o perioada. Se temeau de reactiile celorlalti, le era frica amandurora ca isi vor pierde toti prietenii si cel mai tare se temeau de faptul ca, impreuna fiind, nu vor putea avea niciodata o viata normala, ca vor fi intotdeauna marginalizate de societate. Obstocolul cel mai greu de trecut erau, insa, parintii. Nu stiau cum sa le marturiseasca, credeau ca ei nu ar putea accepta niciodata ca fata lor nu va fi dusa la altar de un barbat, ca nu va fi la fel ca fata vecinilor, a prietenilor sau a cine mai stie a cui. Dar, cu toate acestea, erau ferm hotarate sa le spuna, candva in viitor, si sa se mute impreuna cand aveau sa termine facultatea. Se iubeau enorm si nu era nevoie de nici un cuvant ca sa iti dai seama de lucrul asta. Cred ca atata caldura emanata nu am simtit la nici un cuplu heterosexual pe care l-am intalnit. Le-am invidiat, atat pentru curajul de a-si fi asumat, chiar daca doar fata de sine si nu si in fata societatii, o orientare sexuala considerata de multi anormala cat si pentru faptul ca le-a fost dat sa traiasca un sentiment atat de puternic si de frumos.
Dupa-amiaza aceea m-a marcat enorm. Nu am sa o uit niciodata, pentru ca abia atunci pot spune ca am devenit un om complet lipsit de prejudecati. Cu toate ca din totdeauna am crezut cu tarie in egalitatea oamenilor si in dreptul lor de a-si urma propria cale catre fericire, nu pot nega faptul ca undeva, intr-un colt bine-bine ascuns al mintii mele, mai aveam cate o „ratacire” (rod, probabil, al unei educatii nu intotdeauna corecte-politic). In acea dupa-amiaza mi-am dat cu adevarat seama cat de importanta e toleranta si cat de mult il poat afecta pe un individ constrangerile pe care societatea le creeaza. Multi dintre noi ajungem sa avem o existenta frustranta, incorsetata in rigorile create de cei dinaintea noastra si pe care nu avem suficient curaj sa le depasim sau daca avem curajul de a face acest lucru trebuie sa suportam oprobiul public.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu